Operația de tendon ahilian (sutură tendon Achile / Achilian)

Tendonul ahilian, denumit și tendonul calcanean, este o formațiune de țesut conjunctiv ce face legătura între mușchiul triceps sural și osul calcaneu, fiind și cel mai voluminos tendon din corpul uman. Acesta are o lungime de ~ 15 cm, dar și o rezistență medie la rupere prin tracțiune de 192 kg la adulți, ce poate scădea la 160 kg odată cu vârsta, astfel că afecțiunile tendonului lui Ahile sunt mai frecvente în cazul persoanelor vârstnice.

Ruptura de tendon ahilian poate surveni la persoanele practicante de sporturi recreative, dar în realitate, oricine poate suferi un astfel de accident. În cazul în care are loc o ruptură a nivelul tendonului, pacientul poate auzi un pocnet, urmat de o durere ascuțită în zona gleznei și a gambei care îi va afecta capacitatea locomotorie.

Cauzele pot fi variate, dar toate se bazează pe o creștere excesivă a presiunii asupra tendonului, cum ar fi săriturile sau căderile de la înălțime în care persoana se ajută de picioare pentru a atenua forța căzăturii.

Factorii de risc pot crește șansele rupturii de tendon: vârsta cuprinsă între 30 și 40 de ani, sexul (ruptura de tendon ahilian fiind mai des întâlnită la bărbați), sporturile recreaționale, injecțiile cu steroizi, unele antibiotice (ciprofloxacină, levofloxacină), obezitate. (1)

Diagnosticul rupturii de tendon ahilian

Diagnosticul se realizează în întregime prin intermediul examenului fizic: testul Thompson și testul STAMP.

• Testul Thompson presupune întinderea pacientului cu fața în jos și palparea mușchiului triceps sural. Dacă tendonul lui Ahile este intact, va avea loc reflexul plantar prin care piciorul se va ridica, dar dacă acesta este afectat, reflexul nu va fi prezent.
• Testul STAMP va obliga pacientul să se ridice în vârful degetelor. Dacă există o ruptură de tendon, acest lucru simplu nu va mai putea fi realizabil. (4)

Tratament

În acest caz, se poate discuta atât despre un tratament operator, cât și despre unul non-operator. Ambele variante prezintă avantaje și dezavantaje care trebuie aduse la cunoștință pacientului. Studii recente au arătat că cele două tipuri de tratamente produc rezultate echivalente, însă cea mai importantă decizie este aceea a persoanei ce urmează a fi tratată. O ruptură de tendon ahilian se poate croniciza dacă nu e tratată la timp și poate afecta de asemenea genunchiul, glezna și piciorul. (4)

Operația de tendon ahilian (sutură tendon Achile / Achilian)

Tendonul ahilian se poate rupe sau poate degenera, caz în care vorbim despre o tendinită sau tendinopatie, acest lucru provocând durere de-a lungul tendonului și la nivelul călcâiului. Totodată, prezența unor tricepși surali scurți poate duce la apariția tendinopatiei. (2)

Preoperator, pacientul va trebui să respecte anumite reguli:

• să îi spună medicului despre toată medicamentația pe care acesta și-o administrează;
• să se oprească din fumat înainte și după operație, pentru o vindecare eficientă;
• să își dea acordul pentru efectuarea unor teste imagistice, cum ar fi ecografia, radiografia sau RMN-ul;
• să nu consume alimente și băuturi în noaptea de dinaintea operației. (2)

În timpul operației:

• pacientul este supus anesteziei la nivel spinal, astfel încât acesta nu va simți nimic de la centură în jos; de asemenea, acesta poate fi sedat, pentru a fi adormit pe parcursul operației când, spre exemplu, poate apărea senzația de frică;
• asistenții vor avea grijă de semnele vitale ale pacientului, cum ar fi pulsul sau tensiunea arterială;
• chirurgul ortoped va realiza o incizie la nivelul rupturii de tendon; la găsirea celor două capete de tendon, acesta le va uni prin intermediul suturilor
• dacă este vorba despre o operație minim invazivă, atunci chirurgul va realiza o incizură mult mai mică la acest nivel, suturând tendonul cu ajutorul unei mici camere cu lumină;
• dacă tendonul este degenerat, părțile afectate vor fi îndepărtate și înlocuite cu părți provenite din alte tendoane ale gambei;
• în final, asistentul va închide fiecare strat al pielii și mușchiului și astfel operația va lua sfârșit. (2)

Riscurile operației de tendon ahilian

Ca orice altă operație și în cazul acesteia pot apărea riscuri:

• sângerare excesivă;
• afectarea nervilor din zona respectivă
• infecții;
• cheaguri de sânge;
• probleme apărute în timpul vindecării rănii postoperatorii;
• slăbiciuni ale mușchiului;
• complicații de la anestezie;
• durere continuă la nivelul piciorului și gleznei.

Riscurile pot varia în funcție de vârstă, forma piciorului, mușchii și tendoanele gambei, starea generală de sănătate și modul de abordare al operației. (2)

Recuperare

Postoperator, glezna pacientului va fi pusă în ghips sau i se va atașa o atelă, pentru ca structurile asociate să fie menținute în poziție dreaptă. Pentru deplasare, pacientul va putea folosi cârje, un cadru sau un scaun cu rotile. De asemenea, fiind o operație ușor de executat, bolnavul poate fi externat în aceeași zi. (3)

După externare, operatul va putea reveni la dieta normală, însă treptat, pentru a preveni apariția de greață și vărsături. (5)

În cazul protejării gleznei, există mai multe reguli:

• trebuie utilizat orice mijloc de sprijin pentru a nu pune greutate asupra gleznei, acest lucru fiind cel mai important în vindecare;
• membrul inferior operat trebuie ținut deasupra nivelului inimii cât mai des posibil pentru primele câteva zile de la operație și apoi de câte ori e nevoie pentru a preveni inflamația și pentru a susține vindecarea;
• ghipsul trebuie ținut curat și uscat pe tot parcursul purtării, iar la dușuri acesta va fi îmbrăcat într-un sac de plastic pentru a fi protejat de umezeală. (5)

Pentru recuperare poate fi utilizată și așa-numita „terapie rece”, prin aplicarea de comprese cu gheață la nivelul zonei operate pentru 20-25 de minute, o dată la aproximativ două ore, în primele 2-4 zile de la operație și apoi de câte ori e nevoie pentru a reduce durerea și inflamația. (5)

Ca și medicamentație, medicul îi va prescrie pacientului o rețetă ce trebuie respectată cu strictețe. Totodată, în timpul operației, acestuia i se administrează calmante pentru a ameliora durerea postoperatorie. Aceste medicamente pot fi utilizate și după operație pentru a calma eventualele dureri apărute. Dacă pacientul consumă astfel de „amorțitoare”, îi este interzis să se urce la volan. Pe lângă acest fapt, respectivele medicamente poate declanșa senzația de greață, deci este recomandat să fie luate după sau în timpul mesei. În anumite cazuri pot duce la apariția constipației. (5)

Pacientul trebuie să fie atent la semnalele corpului și să anunțe medicul dacă dezvoltă unele dintre următoarele simptome:

• temperatură mai mare de 38,5 grade Celsius;
• amorțeală și furnicături persistente la nivelul gleznei;
• sângerare sau pierdere persistentă de lichid de la nivelul rănii postoperatorii;
• miros neplăcut (semn de infecție);
• durere progresivă ce nu răspunde la administrarea de medicamente;
• cianoză periferică (degete albastre);
• dureri în piept sau dificultăți respiratorii. (5)

După circa 10 zile de la externare, pacientul trebuie să se întoarcă la clinică sau spital pentru a-i fi îndepărtate suturile. Medicul îi va înlocui de asemena și ghipsul cu unul nou sau cu o atelă. (2)

În ceea ce privește tratamentul operator al rupturii de tendon ahilian, putem vorbi și despre avantaje:

• recuperare rapidă: pacientul se poate întoarce rapid la activitățile pe care le desfășura înainte de ruptură;
• o rată timpurie a mișcărilor: pacienții își pot mișca mai devreme glezna și piciorul, astfel că le este mai ușor să meargă, în acest fel recuperarea putând fi mai agresivă;
• rată de re-ruptură scăzută (2-5%). (4)

Tratamentul non-operator

Tratamentul non-operator sau conservativ este o alternativă a celui chirurgical și este considerat viabil, în special pentru persoanele vârstnice, al caror stres operator este un risc destul de mare. În cazul tinerilor, varianta conservativă a reparării de tendon ahilian este mai puțin eficientă, întrucât aceștia dezvoltă un stil de viață mai activ. Și referitor la persoanele afectate de alte boli ce pot încetini vindecarea, tratamentul non-operator este cel mai indicat. (4)

Protocolul presupune imobilizarea piciorului afectat cu ajutorul unei atele, în poziția „equin” (pe vârfuri), iar după ce diagnosticul a fost pus, piciorul este îmbrăcat direct în ghips, aflându-se în poziția de flexie plantară maximă, astfel încât cele două capete degenerate sau rupte ale tendonului să ajungă în contact. (4)

Vindecarea durează în jur de o lună, iar dacă, în urma examinării, clinicianul ajunge la concluzia că tendonul este insuficient vindecat, pacientul mai trebuie să poarte ghipsul încă aproximativ două săptămâni.

Și în cazul acestui tip de tratament, există avantaje și dezavantaje:

• nu se realizează incizuri la nivelul rupturii, fiind eliminat riscul de apariție a infectării sau sângerării;
• este un tratament indicat pentru persoanele cu diabet, bolii vasculare sau pentru fumătorii înrăiți;
• vindecarea se face mai greu, întrucât piciorul este imobilizat pentru mai mult timp, în acest fel pacientul fiind incapabil de a executa activitățile zilnice;
• rata de apariție a re-rupturilor este mai mare decât în cazul tratamentului operator (8-12%). (4)

Planul de recuperare – exerciții

Chiar dacă tratamentul este de natură chirurgicală sau nu, pacientul va trece printr-un program de reabilitare ce implică terapie fizică, având ca scop recuperarea ratei de mișcare și a puterii mușchilor membrului inferior. Majoritatea persoanelor vor fi capabile să se întoarcă la activitățile lor de zi cu zi după aproximativ 6 luni sau un an de recuperare (acest termen fiind valabil mai mult pentru persoanele cu o activitate fizică intensă – spre exemplu, sportivii de performanță). (5)